Postarile de aici au o misiune foarte importanta: sa ne reaminteasca cat de norocosi suntem ca putem fi alaturi de oameni fericiti in zilele importanta din vietile lor si ca, uneori ziua nuntii trece atat de repede incat amintirile legate de trairi si de emotii sunt cele care te fac sa retraiesti cate putin din ceea ce ai simtit atunci.
Fotografiem atat pentru sufletele mirilor nostri cat si pentru sufletele fotografilor din noi. Fotografiem cu bucurie, BUCURIA. Si entuziasmul, emotia, trairile si IUBIREA. Toate odata adunate, inmultite cu doua suflete si imbratisate cu zecile de oameni prezenti la eveniment.
Poate ca sunt un fotograf care a invatat din experientele anterioare ca nimic din ziua nuntii nu se retraieste in alte zile, ca totul este extrem de important si ca indiferent ce imagini grozave vei arata mirilor peste 4-5-6 luni, cele pe care le daruiesti imediat dupa eveniment sunt cele care cuceresc rapid. Pentru ca totul este super proaspat, pentru ca emotiile si vibratia zilei nu au disparut complet si in special: pentru ca ochii prin care noi realizam imaginile sunt diferiti. Sunt axati pe zona iubirii si a conexiunii dintre oameni, pe mirii nostri care efectiv radiaza si pe invitatii care sunt familia marita a evenimentului.
De aceea, preview-ul nuntii este cel pe care il prioritizez dupa ce evenimentul s-a terminat. Un preview generos, care sa acopere intreaga poveste si care sa ajunga la inimile mirilor mei.
Nunta lui Moni & Emi a avut loc intr-o locatie care mi-a ramas in suflet: Narrative Events, iar decorul absolut minunat a fost realizat de mireasa Moni alaturi de prietenele ei de suflet.
DJ Antenna s-a ocupat cu mare bucurie si entuziasm de starea de bine a invitatilor pe ringul de dans. A reusit, asa cum face de fiecare data, sa asigure super distractie si super party in cadrul nuntii.
Scurtez putin povestea si va spun simplu: M-am bucurat pentru iubirea si bucuria lor, am trait cu ei fiecare moment si recunosc ca pe alocuri ma uitam admirativ la conexiunea pe care o au. Conexiunea este ceva ce simti dincolo de cuvinte si nu poate fi creionata in niciun fel de text din online. O simti si te bucuri alaturi de oamenii ce o traiesc.
Iar pentru voi, mirii de ieri, astazi si de maine am cateva mentiuni: Iubiti-va astazi, iertati-va astazi, bucurati-va astazi. Traiti tot astazi si imbratisati-va astazi. Si nu uitati ca adevaratele bucurii ale sufletului vin din lucrurile simple.
Leave A
Comment